Ca mămici ne punem deseori întrebarea: Când se poate da apă
copiilor?
RĂSPUNS: până la vârsta de 6 luni, bebelușul are nevoie doar
de lapte (al mamei sau cel special pentru bebeluși). După vârsta de 6 luni,
bebelușul ar trebui să primească și apă.
Ce fel de apă trebuie să bea bebelușii?
Neapărat apă plată, iar pentru a avea chiar și o dantură sănătoasă,
bebelușilor, medicii pediatri și stomatologi din țările occidentatele transmit
pe toate căile posibile că apa care se dă micuților trebuie să fie fluorurată
(adică să conțina un supliment de fluor).
Atenție, părinți, la alimentația nou-născutului. Analizați
cu atenție cantitatea de minerale din apa folosită!
Există familii care nu au posibilitatea să cumpere destul de
des apă din magazine. Dar, chiar și așa, dacă în apartamentul în care locuiți
apa este potrivită pentru consumul uman, aceasta poate fi folosită direct de la
robinet, dar trebuie fiartă. În acest caz, însă, Organizația Mondială a Sănătății
(OMS) recomandă fierberea timp de un minut (adăugarea de mai mult de un minut
pentru fiecare 1000 de metri deasupra nivelului mării). Nu este necesar să
se fiarbă timp de zece minute fiindcă se observă o creștere a concentrației de
sodiu și de calciu (fapt ce poate provoca un exces de soluții la
rinichi), precum și de nitrați (aceasta poate provoca
methemoglobinemie - Methemoglobina este un compus similar
hemoglobinei incapabil să asigure transportul oxigenului în sânge -
simptom: cianoza pielii, anxietate, confuzie, dificultăți de respirație,
oboseală, amețeală, pierderea cunoștinței).
Apa îmbuteliată pentru bebeluși
De cealaltă parte, familiile care își permit să dea bebelușului
apă plată îmbuteliată, știu bine că aceasta este mult mai pură decât cea de la
robinet, de aceea se recomandă apa plată cu mineralizație scăzută.
DE REȚINUT!
Apa plată nu se fierbe niciodată pentru că se
concentrează cantitatea de minerale și există riscul ca rinichii bebelușului să
nu funcționeze bine, neputând să “proceseze” mineralele, existând astfel riscul
complicațiilor. Datorită cantităților de minerale nici nu este indicat să se
foloseasca orice apă minerală plată pentru prepararea lăpticului.
Apa pentru bebeluși, în cifre
Apa destinată hidratării și pregătirii hranei bebelușilor
trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
- conținutul de săruri minerale să nu fie mai mare de 500
mg/l
- conținutul de sodiu să fie mai mic de 20 mg/l
- conținutul de nitrați să fie mai mic de 50 mg/l
- conținutul în fluoruri să fie mai mic de 1,5 mg/l. Apele
potabile cu un conținut de fluoruri mai mare de 1,5 mg/litru nu sunt
recomandate pentru consumul regulat al sugarilor și copiilor sub 7 ani
- să aibă un PH optim consumului permanent, pH-ul neutru 7
sau ușor alcalin
Cea mai potrivită apă nu numai pentru bebeluși, ci și pentru
întreaga familie, în opinia mea, este Aquatique.
Da, apa minerală naturală oligominerală Aquatique, cea
care își are izvorul în inima munților Carpați, la o altitudine de 1.100 m, în
zona protejată a Parcului Natural Bucegi, Rezervația Naturală Abruptul Prahovean.
Aceasta are o compoziție echilibrată și o mineralizare
redusă de numai 104 mg/l.
• corespunde pentru prepararea alimentelor destinate celor
mici - numai după efectuarea de teste clinice conform pct. 4 al cap. II din
anexa nr. 1 din HG nr. 1020/2005 și cu respectarea conținutului în NO3 prevăzut
în anexa nr. 4 din HG nr. 1020/2005;
• conținutul de nitrați este mai mic de 50 mg/l;
• conținutul în fluoruri să fie mai mic de 1,5 mg/l. Apele
potabile cu un conținut de fluoruri mai mare de 1,5 mg/litru nu sunt
recomandate pentru consumul regulat al sugarilor și copiilor sub 7 ani.
Așadar, consumați apa Aquatique pentru a vă păstra sănătatea
intactă și a fi în formă zi de zi!
Și nu uitați, Aquatique este o apă de 10. Iată de ce: